Costel Gâlcă, antrenorul oltenilor, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului, la care au asistat 3.500 de spectatori. Gâlcă și Hagi au fost colegi în Generația de Aur.
La sfârșitul meciului, antrenorul Craiovei a fost întrebat dacă se teme de o eventuală demitere.
”În prima repriză ne-au prins pe două inițieri, au marcat două goluri. Am pierdut duelurile unu contra unu. Am spus să mergem om la om, au scăpat din marcaj și au înscris. Aveam multă încredere în echipă și am, dar în fotbalul de astăzi contează foarte mult duelurile unu contra unu. N-am fost în stare să ne apropiem de poarta lor, n-am avut intensitatea necesară. Și așa puteam să întoarcem rezultatul, am ratat și penalty, nu am putut face mai mult. A bătut în același fel (n.r.- Houri), și prima dată a atins-o portarul, e decizia lui, e jucător profesionist. El era desemnat primul să bată. Depinzi și de aceste execuții ale jucătorilor. Paradela nu putea să joace mai mult, nu e la un nivel foarte bun. Se cunoaște lipsa lui (n.r.- lui Mitriță), e un jucător decisiv, ne-a lipsit, dar aveam multă încredere în cei 11 care au intrat astăzi pe teren. Nu avem om de gol în momentul ăsta, e complicat. Ocazii ne creăm, dar nu marcăm. Căutăm soluții în lotul pe care-l avem.
Nu știu (n.r.- întrebat despre o eventuală demitere), deocamdată nu m-a abordat nimeni. Când o să-mi spună ceva, o să știți cu siguranță. Sunt meciuri grele, mai ales cel cu FCSB. Ne dorim să le câștigăm și să progresăm, dar avem de suferit la capitolul omogenitate, relații de joc. S-au accidentat jucători, au plecat, au venit alții, e greu”, a spus Gâlcă, potrivit Digisport.
Gazdele au deschis scorul rapid, prin armeanul Narek Grigorian (6), la capătul unui contraatac. Denis Alibec (12) a majorat avantajul constănțenilor, cu un șut la colțul lung. Universitatea a avut superioritate numerică timp de o repriză, după ce Ionuț Vînă a primit al doilea cartonaș galben (48), dar nu a reușit să întoarcă scorul. Lyes Houri a redus din diferență (52 – penalty), după un fault comis de Cristian Ganea la Ștefan Baiaram, dar echipa antrenată de Gheorghe Hagi a refăcut ecartul destul de repede, deși evolua în inferioritate numerică, fundașul brazilian Gustavo Marins marcând de lângă Denil Maldonado (59), în urma unui corner executat de Eduard Radaslavescu. Craiovenii au mai avut un penalty (66), dar Lyes Houri a ratat (a apărat Alexandru Buzbuchi). Lovitura de pedeapsă fusese acordată pentru un fault comis de Dan Sîrbu la Andrei Ivan. Universitatea a dominat, dar a făcut-o steril, fără a-și crea prea multe ocazii, golul cubanezului Luis Paradela fiind tardiv (90+5).
Farul Constanţa – Universitatea Craiova 3-2 (2-0)
Au marcat: Narek Grigorian (6), Denis Alibec (12), Gustavo Marins (59), respectiv Lyes Houri (52 – penalty), Luis Paradela (90+5).
Lyes Houri (Universitatea) a ratat un penalty în min. 66 (a apărat Alexandru Buzbuchi).
Cartonaș roșu: Ionuț Vînă (Farul, 48).
Arbitru: Marcel Bîrsan; arbitri asistenți: Radu Adrian Ghinguleac, Ionuț Traian Neacșu; al patrulea oficial: Horia Gabriel Mladinovici (toți din București)
Source link