În repriza secundă au marcat căpitanii celor două echipe: mai întâi Denis Alibec, în minutul 60, iar ulterior Gicu Grozav, în minutul 83. Golul Petrolului a fost validat de VAR după nu mai puțin de opt minute de așteptare.
La finalul partidei de la Ploiești, Gică Hagi le-a reproșat jucătorilor golul încasat și a spus că nu înțelege lejeritatea cu care a fost tratat finalul jocului.
“Știam că întâlnim un adversar foarte bun acasă. Pe teren propriu e puternic, la fel și în deplasare. E o echipă puternică, masivă, puternică pe centru. Ne-am luptat, lucrurile au mers bine până la un moment dat. După acea, ușor, ușor au venit peste noi, a venit acea greșeală din ultimele minute. Și nu numai golul, toate celalalte. Nu știu de ce pierdem controlul în ultimele minute. Adversarul își asumă un risc maxim, urcă, iar noi pierdem mingea cu o ușurință incredibilă. Să pierzi omul în careu… stai, te uiți la video, le spui, dar ăsta e fotbalul. Sunt mici detalii care fac diferența, sper să învețe din asta.
Ce-mi spuneți mie de decizia VAR? Nu e treaba mea. Important e că publicul a văzut un meci bun, cu tensiune. Petrolul e o echipă bună, solidă. Am făcut față,puteam să facem și mai bine. Asta e, mergem cu un punct. Cu FCSB am pierdut 3 puncte, cu Petrolul iar, în ultimele minute.
Alibec e Alibec. D-aia e la echipa națională. Avem și noi un jucător la echipa națională mare. A făcut diferența. Nu mă așteptam să reziste atât de multe,dar e nouar și știe să gestioneze momentele în care accelerează.
(n.r – despre conflictul de pe teren dintre Alibec și Grigoryan) Sunt lucruri în teren care se simt. Se cunosc de două-trei săptămâni. Sunt doi fotbaliști foarte buni.
La final nu le-am reproșat, ci am vorbit cu jucătorii. Ca antrenor trebuie să mergi și să le spui jucătorilor niște lucruri, dar nu cred că era Sîrbu, ci Dănuleasă. El și Dan ar fi trebuit să meargă să câștige mingea. De ce s-a dus Grozav? Pentru că are experiență. Ei sunt tineri, au de învățat și sper să învețe.
Larie nu știu când o să vină, e mai greu să vorbim acum, dar avem… Bogdan Țîru a trecut printr-un moment foarte greu, a avut un deces… fratele, acum câteva zile. El e fostul căpitan al nostru, a crescut la Farul și în Constanța. Vom vedea când va apărea și el. Drumul e lung și cu siguranță vom avea un an greu. Din aceste momente trebuie să învățăm foarte mult.
O plăcere să-l văd pe Topal. Un jucător dedicat, super profesionist, care a făcut bine la toate echipele la care a fost. A venit să mă salute, am vorbit puțin în turcă. A făcut o echipă solidă, care va fi greu de bătut”, a spus Gică Hagi.
Source link