Finanțatorul campioanei României s-a arătat impresionat de Alexandru Mitriță (29 de ani), golgheterul din Superligă și atacantul de la Universitatea Craiova, pe care a încercat să-l transfere în urmă cu mai mulți ani.
Gigi Becali: ”Mitriță e ca Messi”
Doar că Gigi Becali nu s-a înțeles la vremea respectivă cu Mihai Rotaru, astfel că revenirea lui Mitriță la FCSB nu a mai fost posibilă.
„Mitriță e cel mai bun jucător din România, cum sa nu-l chemi pe Mitriță la lot? Eu am vrut să dau trei milioane pe Mitriță. La un moment dat am vorbit cu Rotaru și mi-a spus: ‘Gigi, 700.000 de euro îi dau, dar un milion nu’, atunci i-am spus că îi dau eu un milion. Mitriță e în România ca Messi”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.ro.
Evaluat la 3,5 milioane de euro de site-urile de specialitate, Mitriță a mai evoluat la FCSB în 2013, pentru echipa U21 a clubului, sub formă de împrumut de la Viitorul Constanța.
Cu cinci reușite în șapte partide din Superligă, Gigi Becali este golgheterul campionatului, cu un gol în plus față de Astrit Selmani, Dan Nistor și Vladislav Blănuță.
Source link