CFR Cluj și FCSB au un meci în minus față de majoritatea echipelor din campionat. Ardelenii au de disputat un meci restant cu Oțelul Galați, iar campioana cu FC Botoșani.
„Trebuie să ne gândim ce s-a întâmplat în sezonul trecut. Au început extraordinar și au terminat pe primul loc. Este greu de recuperat diferența asta de puncte. Este foarte greu, dar obiectivul Clujului este să intre în play-off. Diferența este mare de puncte, tu vei fi angrenat și în Europa League, unde ai nevoie de o pregătire foarte bună din punct de vedere fizic.
O să schimbe 3-4 jucători, n-ai cum să joci cu aceleași jucători. Diferența este foarte mare între ceea ce s-a întâmplat în sezonul trecut și ceea ce se întâmplă acum. Anul trecut a fost omogenitate, s-a mers pe aceeași formulă. Vârfurile au fost clar Olaru și Florinel Coman. De la meci la meci, echipa asta a ajuns să aibă o exprimare consistentă”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Gigi Becali s-a arătat optimist după meciul din Gruia. Crede că principalele contracandidații pentru titlu vor fi, în continuare, CFR Cluj și Universitatea Craiova.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj urcă pe locul cinci, cu 14 puncte, în timp ce FCSB ajunge, cu nouă puncte, abia pe locul 12. Ardelenii vor evolua în următoarea etapă la Sibiu, în compania celor de la Hermannstadt, în timp ce FCSB se pregătește pentru vizita celor de la Petrolul, una dintre echipele din zona play-off-ului.
Source link