ITIA a declarat că Sinner nu a avut nicio vină sau neglijență pentru două încălcări ale regulilor antidoping în cadrul Programului Anti-Doping în tenis (TADP), după ce a fost depistat pozitiv de două ori pentru clostebol în luna martie.
Sinner a furnizat un eșantion în competiție la Indian Wells, la 10 martie 2024, care conținea prezența unui metabolit al clostebolului la concentrații scăzute. O altă probă, prelevată în afara competiției opt zile mai târziu, a fost, de asemenea, testată pozitiv pentru același metabolit – din nou la concentrații scăzute, a precizat ITIA, potrivit News.ro.
După fiecare test pozitiv, a fost aplicată o suspendare provizorie. De fiecare dată, Sinner a contestat cu succes suspendarea provizorie şi a putut continua să joace.
Sinner a explicat că substanța a pătruns în corpul său ca urmare a contaminării de către un membru al echipei medicale, care a aplicat pe propria piele un spray fără prescripție medicală (disponibil în Italia) conținând clostébol pentru a trata o mică rană la mână. Acest membru al echipei de sprijin a aplicat spray-ul între 5 și 13 martie, perioadă în care i-a făcut masaj zilnic și terapie sportivă lui Sinner, ceea ce a dus la contaminarea transdermică fără știrea sa.
Source link