A 17-a etapă a acestui sezon de Formula 1 a avut loc la Baku, iar Oscar Piastri a câștigat cursa împotriva lui Charles Leclerc, potrivit News.ro.
Cu toate că a pornit la drum de pe locul doi, Oscar Piastri a reușit să-l întreacă pe adversarul său aproape de jumătatea traseului, în turul 20. Este al doilea mare succes pentru Piastri care anul acesta a câștigat și Marelui Premiu al Ungariei.
Astfel, pentru prima dată în zece ani, McLaren este lider în clasamentul constructorilor de mașini de curse.
Prima reacție a lui Oscar Piastri după ce a câștigat cursa de Formula 1 la Baku
Într-un interviu acordat imediat după ce a terminat cursa, Oscar Piastri a punctat că aceasta a fost una dintre cele mai bune curse din întreaga lui carieră.
„Am încercat, la startul cursei să trec în față. Nu am avut ritmul necesar. După intrările la boxe am fost destul de aproape, aveam o aderență mult mai bună.
Credeam că dacă nu voi trece pe încept de sprint, nu voi trece niciodată. Am reușit însă și am ținut de acea poziție cu toate puterile. Nu există curse relaxate în Formula 1, dar cred că această cursă este una dintre cele mai bune din cariera mea”, a spus Oscar Piastri, după victoria din Marele Premiu de Formula 1 al Azerbaidjanului, potrivit AS.ro.
Pe locul doi în cursa de la Baku s-a clasat Charles Leclerc (Ferrari), pe trei a terminat George Russell (Mercedes), pe patru Lando Norris (McLaren), pe cinci Max Verstappen (Red Bull), pe şase Fernando Alonso (Aston Martin), pe şapte Alexander Albon (Williams), pe opt Franco Colapinto (Williams), pe nouă Lewis Hamilton (Mercedes) şi pe zece Oliver Bearman (Haas), potrivit aceleași surse citate mai sus.
Editor : Andreea Burghelea
Source link