Zeljko Kopic: ”Dinamo este o echipă mai bună în acest sezon!”
Chiar dacă echipa sa a câștigat, tehnicianul croat a subliniat că jucătorii săi trebuie să învețe să își controleze mai bine emoțiile.
Întrebat despre noi transferuri, Kopic a transmis că nu are noutăți, cel puțin deocamdată.
”O echipă bună, am avut tărie de caracter, am arătat că avem o mentalitate bună, am meritat cele trei puncte. Am început bine, apoi Craiova a preluat controlul, au ținut bine de minge și au pus presiune. Nu a fost ușor. După al doilea gol, am primit gol imediat, dar nu ne-am așteptat să încheiem jocul încă din prima repriză.
După primul cartonaș roșu, ne-am adaptat bine, la fel după al doilea. Jucătorii merită felicitați pentru felul în care s-au apărat.
Este normal, un lucru foarte important în derby-uri este să te controlezi, să nu fii prea emoțional. Trebuie să ne îmbunătățim din acest punct de vedere.
Nu e treaba mea (n.r. referitor la declarațiile lui Oshima), nu vreau să îmi pierd timpul cu ceea ce spun alți jucători. Eu am grijă doar de jucătorii mei. Dinamo este o echipă mai bună în acest sezon, cu o mentalitate mai bună, o energie mai bună. Jucăm un fotbal bun, dar trebuie să muncim mult. Toate echipele luptă, nu ne putem aștepta la meciuri ușoare.
Trebuie să continuăm la fel, sunt fericit pentru echipă, pentru jucători, pentru club și pentru suporterii noștri care ne dau energie. Nu am noutăți despre transferuri acum”, a spus Zeljko Kopic la finalul partidei.
Clasamentul din Superliga României: [Embed iframe cu clasamentul din Superliga României]
Source link